02.21Noi vs. ele
JURNALUL EI:
Sâmbătă seară mi s-a părut că se purta ciudat. Făcusem planuri să mergem la bar ca să bem ceva. Fusesem la cumpărături cu prietenele mele toată ziua şi am crezut că era supărat că am întârziat. Nu a zis nimic. Conversaţia nu începea, aşa că am propus să mergem undeva unde să putem vorbi în linişte. A fost de acord dar era în continuare tăcut şi absent. L-am întrebat ce nu era în regulă. A spus că e totul ok. L-am întrebat dacă era supărat din vina mea. Mi-a spus că nu are legătură cu mine, şi să nu îmi fac probleme.
În drum spre casă i-am spus că îl iubesc, el doar a zâmbit şi a continuat să conducă. Nu îmi pot explica comportamentul lui. Nu înţeleg de ce nu mi-a spus “şi eu te iubesc”. Când am ajuns acasă, am simţit că l-am pierdut, ca şi cum nu ar fi mai dorit să aibă nimic de a face cu mine vreodată. Pur şi simplu stătea şi se uita la televizor. Părea atât de distant şi absent. În final m-am hotărât să merg să mă culc.
După vreo 10 minute a venit şi el în pat, şi spre surprinderea mea, a fost receptiv la mângâierile mele, şi am făcut dragoste, dar tot am simţit că era distras şi cu gândul în altă parte. Am simţit că nu mai rezist şi m-am hotărât să îl confrunt, dar el adormise deja. Aşa că am început să plâng şi am plâns până am adormit şi eu. Nu ştiu ce să mă fac. Sunt aproape sigură că se gândeşte la alta. Viaţa mea e un dezastru! Mă înșealăăă!
*
*
*
JURNALUL LUI:
Azi, STEAUA a pierdut acasă cu Ceahlăul, dar măcar am făcut sex…

foarte tareeeeee:)))saracu baiat dupa asa un meci…am fost si eu pe stadion si ca fata pot sa spun ca a fost jalnic meciul mai ales golul primit/dat de zapata
))
February 21st, 2010 at 23:13
foarte corect, mi-a placut
mai asteptam si altele asemenea.
February 22nd, 2010 at 16:59
Genial!!!! Bine, ce te faci,acum, daca afla ea de aici care a fost problema si incepe sa se intrebe: Dar de ce nu mi-a zis ca era vorba de meci? Hmm, vezi, nu ma mai iubeste, e mai important fotbalul decat mine.. Dar, daca a fost, totusi, cu vreuna la meci? Sau arbitrul era femeie?.. Looooool fff tare
February 24th, 2010 at 01:25