Spectacolul “Romeo si Julieta” gazduit de Teatrul Nottara.

Regizorul si-a facut debutul in teatru cu “Romeo si Julieta“. Numai ca, sub bagheta lui, textul elisabetan a devenit “Tanta si Costel“, iar publicul i-a dat o replica pe masura. Premiera a avut loc marti.
Un grup de tineri actori, in mare parte liber-profesionisti, a decis sa joace tragedia shakespeariana “Romeo si Julieta“, lucru pentru care aveau nevoie de un regizor. S-au uitat cu atentie in stinga si-n dreapta si au ajuns la concluzia ca un regizor care a esuat in film e numai bun de debutat in teatru. Asa ca l-au ales pe Ioan Carmazan, realizatorul unora dintre cele mai slabe filme facute in ultimii ani pe bani publici, daca reamintim doar “Lotus“ si “Margo“.

Reclama este sufletul comertului si de publicitate a avut parte din plin acest spectacol gazduit de Teatrul Nottara. Gratie reclamei agresive, marti seara, sala mare a teatrului de pe Magheru era arhiplina. Publicul fremata, asteptind un eveniment. Insa ceea ce s-a petrecut pe scena a intrecut cu mult orice asteptare. Pentru ca nu de multe ori asisti la un spectacol care sa se chinuiasca atit de mult sa fie o reprezentatie cu staif si sa nu reuseasca sa fie decit o suita de gafe demne de cascadorii risului.

Spectacolul,
sa-i spunem totusi asa, desi mai mult i s-ar potrivi termenul de susa, incepe cu niste oameni imbracati in halate rosii. Pentru a sublinia faptul ca ceea ce avea sa se deruleze sub ochii nostri e o tragedie, oamenii in halate rosii, reprezentind probabil varianta de mall a corului din tragedia greaca, au inceput sa buseasca niste scaune cu atita sete incit, din primul minut, unul dintre scaune a ramas fara picior. Astfel ca pina aici i-a fost acestui moment coregrafic. Dar personajele nu numai ca danseaza, ci si vorbesc.

Probabil
Carmazan s-a gindit ca nimeni nu mai are azi vreme si apetit pentru textul elisabetan, asa ca s-a apelat la rezumatul rezumatului, adica la niste soapte de dragoste, la niste onomatopee si la niste replici rimate ca la cintecele de muzica usoara. Iata o mostra de dialog “shakespearian“ din momentul in care Julieta refuza sa se marite cu Paris. Mama catre Julieta: “Nu te mariti?“. Julieta: “Nu“. “Cum, nu?“, “Pai, nu“, “Nuuuuu?“ “Nu“. Tatal catre Julieta: “Esti o vaca!“. Mama catre Julieta: “Stricato!“.

Daca spectacolul ar fi avut intentia de a fi o comedie, Vacanta Mare ar fi palit de invidie. Numai ca atit actorii, cit si regizorul ramineau incremeniti in dorinta de a juca totusi “Romeo si Julieta“, si nu “Tanta si Costel“. Drept pentru care Julieta (Antoaneta Cojocaru) era mereu suferinda, iar Romeo, jucind melancolia, nu reusea decit sa-si confectioneze un aer usor retard. Dragostea lor era din cind in cind pigmentata cu momente de balet. Pentru ca Julieta era usor impiedicata, coregraful s-a gindit probabil ca pe rol de lebada ar fi mai potrivit Romeo.

El avea in plus si avantajul unui costum ce-i dadea aripi. In momentele “delicate“, Romeo (Andrei Pandele) aparea imbracat (de Romanita Iovan) cu o camasa din voal alb, cu mineci-clopot plisate, cu care mai ca isi lua zborul cind o imbratisa pe Julieta. Spectatorii nu au priceput la inceput ce se petrece pe scena. Dupa care au crezut ca asista la o parodie. Realizind ca nu-i nici macar vorba despre asta, unii au preferat sa plece, iar altii sa ramina si sa ia in tarbaca montarea. Iar replicile din public erau cu mult mai inteligente decit cele de pe scena. Julieta: “Si eu ce ma fac acum?“.

Replica din sala:

“Nu stiu, dar fa ceva mai repede, sa scapam de-aici. De exemplu moooori!“. Unele personaje din Shakespeare au fost suprimate din aceasta montare, spre binele lor, am zice, dar, cu toate astea, tot au ramas mai multe roluri decit actori. Asa s-a facut ca unii actori jucau cite doua personaje. Numai ca, de exemplu, Tybalt moare in duel, dupa care, o scena-doua mai tirziu, acelasi actor apare viu si nevatamat in rolul lui Paris, prilej de ingrijorare in public: “Da’ asta nu daduse coltu’? Pai, ce, iar o luam de la capat?“.

Dupa acest spectacol devine limpede de ce Ioan Carmazan s-a apucat la batrinete de regie de teatru. Daca la categoria cele mai proaste filme a intimpinat o concurenta acerba din partea colegilor sai de generatie, pe tarimul teatrului nu are rival: acesta chiar este cel mai prost spectacol montat vreodata.

Gabi Lupu

Filed under: Opinions, Theatre