Întâmplarea m-a dus ieri la stadionul Arcul de Triumf din București unde am avut plăcerea de a-mi delecta ochiul obosit de grijile cotidiene cu un agreabil spectacol. Iar când spun “spectacol”, nu mă refer neapăreat la cel sportiv, fiind totuși vorba despre o întalnire din campionatul național de rugby. Veți vedea imediat la ce mă refer.
În rolurile principale ale show-ului mai sus menționat s-au aflat echipele de rugby CSM București și CSM Bucovina Suceava. Oaspeții în albastru-portocaliu (deși pe foto pare roșu, era portocaliu), iar gazdele în negru-galben.

Eu am luat loc în tribună chiar în vecinătatea băncii tehnice a moldovenilor. Din prima clipă mi-am dat seama de faptul că forțele acestei confruntări sunt disproporționate. Asta deoarece pe banca de rezerve a “galben-negrilor” figurau douăsprezece bucăți jucător, iar pe cea a “portocaliu-albaștrilor” doar 3! Si anume: unul mic, unul mare și unul foarte dubios: la vreo 45 de ani (!), puțin încărunțit, scund și cu o burtă imensă.

Informațiile vizuale mai sus amintite mi-au provocat amuzamentul, în primă fază, dar ulterior aveam să înțeleg aportul crucial al lui “nea Ivan”, căci acesta-i e numele, în deznodământul partidei.

0-0, primul fluier al “centralului” și regalul rugbystic poate începe. După primele 3 minute ale întâlnirii am realizat că echipa bucureșteană e net superioară la capitolul sportiv, iar pe moldoveni aveau sa-i aștepte clipe dificile. După ce că aveau doar 3 rezerve pe bancă, cei de pe teren erau mai grași, mai lenți și evident mai slabi psihic decât adversarii.

Asta a simțit repede și “nea Titi”, antrenorul bucovinenilor (a nu se confunda cu “nea Ivan”), și pentru a le da încredere celor din teren l-a trimis chiar din start la încălzire pe jucatorul cu numarul 25, Palamarciuc (“cel mare” din descrierea de la inceput). În minutul 9 al întâlnirii vine și primul eseu semnat de către gazde. Acesta e urmat de transformare, pentru un 7-0 care toarnă plumb în ghetele moldavilor. Aceștia nici nu apucă să privească bine scorul inscripționat pe tabelă, că “negrii” mai puctează printr-un eseu, iar scorul se dublează. Nea Titi, ca un leu în cușcă își pune mâinile în cap și incearcă să regândească partitura tactică a elevilor săi, iar în sânul echipierilor încep o serie de reproșuri. Nervii bucovinenilor sunt întinși la maxim atât din cauza scorului de pe tabelă, cât și din cauza unor decizii ale brigăzii de arbitrii, pe care aceștia le considera părtinitoare în favoarea bucureștenilor. Palamarciuc se încălzește în continuare.

“Portocaliii” reușesc să se mobilizeze și intră la pauză cu un deficit remontabil: 24-0. Se spune în sport că la pauză și la schimbări se vede “mâna” antrenorului. Nea Titi știe prea bine asta, iar ședința tehnică din pauză o ține chiar pe gazonul din fața băncii tehnice. El își îndeamnă baieții la calm. Să nu protesteze și să deschidă mai mult jocul pe extreme. Să joace repede, la mână, și să “pună presiune pe pilieri” (asta n-am înțeles-o prea bine). La finalul ședinței tehnice aruncă o privire spre jucătorul cu numarul 25, Palamarciuc, care de atâta încălzire părea obosit. Deși se vede că nu-i prea convine, forțat de împrejurări, nea Titi îl anunță: “Palamarciuc, intensifică încălzirea că în repriza asta intri!” Supărat și aproape epuizat, dar cu certitudinea că va fi pe teren în repriza secundă, Palamarciuc se reîntoarce la încălzire. La finalul ședinței tehnice, moldovenii se strâng într-un cerc, iar vreo 3-4 strigă cu jumătate de gură: “Victorie!”, stârnind hazul altor 3-4 coechipieri.

Începe repriza secundă. În câteva minute scorul ajunge la un alarmant 48-0. Nea Titi, antrenorul, își pune din nou mâinile în cap, dar îndeamnă la calm. “Potocaliii” se plâng necontenit de duritățile “negrilor”, nesemnalate de către arbitri, iar totul culminează cu incidentul din minutul 53, când la o încleștare normală de joc, jucătorul sucevean cu numarul 3 (jucator de vreo 110-120 kg) primește în bărbie de la un adversar un croșeu de toată frumusețea marca Lucian Bute. Brusc picioarele i “se taie”, cade pe gazon, intervine echipa medicală, iar făptașul e eliminat timp de 10 minute pentru “brutalități” (sau cam așa ceva).

Schimbare  de efectiv la echipa moldavă: iese accidentatul și intră supra-”încălzitul” Palamarciuc, plin de sudoare și cu limba de un cot pe afara. Nea Titi îndeamna în continuare la calm și la luciditate în joc. “Negrii” fac schimbări peste schimbări, iar jucătorii odihniți fac diferența și duc scorul la un neverosimil 63-0. Apoi moldovenii reușesc să spargă gheața printr-o lovitură de penalitate și reduc din handicap: 63-3!  Această răsturnare spectaculoasă de scor îi enervează la culme pe “negrii”, care intensifică duritatea contactelor fizice. “Portocaliii” se plâng din nou la nea Titi, iar acesta, enervat de vaicărelile elevilor săi, decretează: “Dați și voi, măi!”. Gazdele aud îndemnul și ripostează. Atunci nea Titi ia o decizie capitală în desfășurarea ulterioară a meciului și strigă către ai săi intr-un dulce grai moldav: “Răzeșii mei, vreau să văd sângeee!!!”, vorbele fiindu-i dublate de celebrul gest cu pumnul drept lovind cu putere de 3-4 ori palma sa stangă. Tribuna aude îndemnul și râde cu poftă. Toți asteaptă “sângele” promis.

Jocul e reluat din margine, bucureștenii mai reușesc două eseuri și colac peste pupăză, mi ți-l accidentează grav și pe uvertura echipei bucovinene (jucătorul cel mai scund și slăbuț –  cel cu numarul 9 în fiecare echipă de rugby). Palamarciuc se face util și-și conduce coechipierul accidentat spre marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale.

Evenimentele se prezentau extrem de nefast pentru echipa moldavă. Antrenorul simte momentul greu al baieților săi și decide să acționeze. Urma să se consume un moment istoric al desfașurării acelei întâlniri și al sportului românesc, în general. Nea Titi îi aruncă o privire lungă pe banca de rezerve lui nea Ivan, așa cum probabil a făcut în ultimii 30 de ani, iar acesta din urmă îi întelege mesajul transmis doar prin priviri, dă din cap aprobator, se ridică agale, iși trosnește spatele, iși trage peste burtă tricoul cu numarul 23 și primește ultimele sfaturi (probabil tactice) de la mai junele Titi.

Două minute mai târziu, nea Ivan e gata să intre pe teren, fiind aclamat la scenă deschisă de către mult mai tinerii săi coechipieri (repet: nea Ivan are în jur de 45 de ani, să-i trăiască lui…). Iată mai jos momentul istoric în care nea Ivan îi înmânează tușierului foaia cu schimbarea de jucător și pășește încrezător pe gazon.

Pe fețele coechipierilor se citeste satisfacția și siguranța dată de intrarea pe teren a legendei bucovinene. Nea Ivan își ia locul în mijlocul pachetului de înaintare (termen specific din rugby, am aflat) al echipei sale. La prima grămadă organizată, nea Ivan reușește să facă diferența: nu doar că-i împinge cu putere pe adversari, dar la spargerea “grămezii” izbutește să împartă în stânga și-n dreapta niște pumni bine calculați, care nu sunt observați de către brigada de arbitrii. Devenea tot mai clar: omu’ nostru avea să facă diferența. Avea un stil numai de el știut. Mergea închis!

La momentul următorului atac, când balonul oval ajunge la eroul nostru, tribuna și coechipierii îl aclamă. El strânge cu putere mingea la piept cu mana stangă, iar cu dreapta își face loc punând “cravate” adversarilor (alt termen specific). Moldavii au prins aripi și parcă zboară pe teren sub privirile satisfăcute ale lui nea Titi.

Avântul acestora se concretizează 3 minute mai târziu, când jucătorul “portocaliu” cu numarul 15 reușește un eseu, în uralele spectatorilor din tribună și ale coechipierilor, care îl înconjoară repede să-l felicite. Însă nr. 15 are un singur scop: să ajungă la nea Ivan și să-i mulțumească (pentru că există, probabil). “Antrenorul din teren” așează tandru mâna sa dreaptă pe creștetul marcatorului și-i spune ceva la ureche (pesemne,  niște vorbe de duh).

Trecuseră vreo 8 minute de la intrarea pe teren a lui nea Ivan și abia atunci am înțeles de ce acesta nu fusese titular: nu mai are condiția fizică de acu’ vreo… 25 de ani. Își plimbă cu greu corpul masiv pe teren, împărțind pumni în stânga și-n dreapta, la fiecare contact cu adversarii, precum Mihai Viteazu în fruntea oștirilor sale. Nea Titi de pe margine nu-și mai încape în piele de satisfacție. Și-a aratat din nou clasa de  mare antrenor, făcând inspirat înlocuirile în echipă. Chiar dacă n-au câștigat acest meci (ba dimpotrivă), moldovenii au plecat mulțumiti de la București, în frunte cu nea Ivan, care și-a asigurat pe vecie un loc în “Hall of Fame“-ul echipei CSM Bucovina și în sufletul meu. Scor final 91-8 pentru CSM București.

La finalul partidei, toți jucătorii de pe teren și-au strâns cu căldură, fair-play și sinceritate mâna, și-au zâmbit, și în ciuda faptului că acuzau în continuare loviturile pricinuite de pumnii lui nea Ivan, l-au felicitat pe acesta și i-au urat succes în bătăliile cu următorii vrăjmași.

Până la o nouă decretare “Vreau să văd sânge, răzeși!” a lui nea Titi, sper să auzim numai de bine!

P.S. Mulțumesc prietenului Iulian (rugbyst convins) pentru termenii specifici jocului.

Filed under: Fun, Opinions, Sport