Nu, nu vreau un penis mai mare!

Sunt un om foarte solicitat. Am o rubrică în e-mail, numită “bulk”, unde găsesc tot felul de mesaje de la persoane pe care nici măcar nu le cunosc. Ele mă anunţă de obicei când câştig la diferite loterii, deşi n-am jucat în viaţa mea. Fete frumoase şi plictisite abia aşteaptă să-mi arate fotografii “private” cu ele. O mulţime de inşi încearcă să-mi vândă ceasuri de mână, dar îmi spun de la început că sunt false. Eu îi cred. Cea mai mare problemă o am însă cu penisul. Multă lume mă întreabă în fiecare zi dacă îl am mic şi dacă am erecţie. Dacă e aşa, ei mă pot ajuta să-l schimb in vreun fel…

“Celebrate the new year with a new bigger male stick!” mă îndeamnă Bob. Tot e bine. Putea să fie Andrea Vaughan care să mă întrebe de cine ştie ce facturi şi să-mi sugereze apoi că aş putea să-mi cresc penisul cu 4 inci. Doar de Lynda să nu aud, fiindcă asta e de groază! Parerea ei este că mi-e frică să-mi schimb viaţa, mărindu-mi bărbăţia. Nu e zi să nu-mi spună chestia asta sau să-şi exprime părerea ei fermă că “mărimea contează”. Şi multele ei prietene au aceeaşi părere. Mi-ar face plăcere totuşi să le cunosc. Poate că le-aş convinge de contrariu… Oricum, ele îmi recomandă tot felul de pilule. Poate or fi farmaciste… Mai e una, Marva Horton, care mă întrebă dacă nu “m-am săturat de reproşurile ei”(adică ale consoartei) în ceea ce priveşte “echipamentul meu” şi dacă nu cumva a venit clipa ca şi partenera mea de viaţă să primească puţină satisfacţie. Mă mir cum de biata Marva nu mi-a pus un attach în e-mail cu piesa lui Mick Jagger…

Mai sunt unii care au stocuri de Viagra. Ăştia-s o mulţime, dar… de ce cred ei oare că eu i-aş putea ajuta? Şi românii îmi mai trimit e-mail-uri. Nici pomeneală de spam. Scrie în fiecare: “acest email nu e/nu se doreşte a fi spam”. Din cine ştie ce greşeală am ajuns în baza lor de date şi iată că s-au gândit că dacă tot am ajuns acolo să-mi trimită şi mie o ofertă. Le dau un “reply” în care le mulţumesc frumos şi le spun că nu mă interesează. Recunosc că uneori îi mai şi înjur. Ei însa sunt drăguţi,… nu iau în seamă enervarea mea de moment şi-mi trimit a doua zi din nou oferta.
Ce nu înteleg eu este de ce oare se trimit atâtea spamuri, pentru ca nu cred să fie vreun tâmpit care să cumpere. Nici măcar obsedaţii nu cred că o fac. Acum exista la tot colţul sex-shop-uri, nu-i nici o problema în a găsi modalitaţi pentru “enlarging your penis”. Sau le cumperi online, în siguranţă.

Asa ca vreau sa marturisesc sus si tare: Nu, doamnelor si domnilor… nu-mi doresc un penis mai mare! Happy Viagra Day, everyone…

Leave a Reply